Nicolae Vlad, ucigașul studentei japoneze, condamnat definitiv la închisoare pe viață

Nicolae Vlad, ucigașul studentei japoneze, condamnat definitiv la închisoare pe viață
Publicat: 07/10/2013, 21:49
Actualizat: 10/12/2013, 20:55

Nicolae Vlad, ucigașul studentei japoneze Yurika Masuno și al altor două femei, a fost condamnat definitiv, luni, la inchisoare pe viață de judecătorii instanței supreme, care au respins recursul acestuia la decizia din martie a Curții de Apel București.

În același dosar, instanța supremă a respins și recursul polițistului Gică Ștefănache, astfel că acesta are de executat pedeapsa dispusă în cazul său de Curtea de Apel București, respectiv patru ani de închisoare.

La judecarea recursului, Ștefănache a arătat că a acționat corect în cazul lui Nicolae Vlad și că actele procedurale au fost în conformitate cu legea.

În 7 martie, Nicolae Vlad a fost condamnat de Curtea de Apel București la închisoare pe viață în dosarul în care este acuzat că a ucis-o pe japoneza Yurika Masuno și alte două femei, precum și că a violat alte șapte persoane, decizia fiind atacată cu recurs.

Instanța a dispus condamnarea pe viață a lui Vlad pentru cele trei fapte de omor calificat și deosebit de grav de care este acuzat.

Totodată, Nicolae Vlad a primit pedepse de 18 ani de închisoare pentru tâlhărie, 13 ani pentru lipsire de libertate, zece ani pentru viol, opt ani pentru violare de domiciliu și un an pentru ultraj.

Odată cu sentința definitivă dată luni de instanța supremă, Nicolae Vlad va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv închisoare pe viață.

Curtea de Apel București a mai stabilit, în 7 martie, ca Nicolae Vlad să achite câte 50.000 de euro mamei și tatălui studentei japoneze și câte 20.000 de euro către două rude ale celorlalte două persoane ucise de acesta. Totodată, Vlad va trebui să plătească alți 3.000 de lei uneia dintre rudele unei victime violate.

Polițistul Gică Ștefănache a fost condamnat, tot atunci, la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea lui Nicolae Vlad, trei ani pentru fals material în înscrisuri oficiale, doi ani pentru uz de fals și alți doi ani pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Acesta va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv pe cea de patru ani de închisoare în detenție.

În 8 noiembrie, Nicolae Vlad și Gică Ștefănache au fost trimiși în judecată de procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Vlad Nicolae este acuzat trei fapte de omor calificat și deosebit de grav, cinci fapte de tâlhărie, șapte fapte de viol și violare de domiciliu, două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe, precum și de distrugere.

Gică Ștefănache, ofițer de poliție judiciară la Poliția Orașului Otopeni la data comiterii faptelor, este acuzat de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapte comise de acesta în instrumentarea unui dosar penal înregistrat la Parchetul Judecătoriei Buftea în care era cercetat Vlad Nicolae, fiind acuzat că l-a favorizat pe acesta.

Polițistul a avut de soluționat un dosar în care se făceau cercetări legate de faptul că, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2012, Vlad Nicolae a intrat, prin spargerea unui geam, în locuința unei femei în vârstă de 75 de ani, imobilizată la pat, care locuia singură, în localitatea Balotești, județul Ilfov, iar prin exercitarea de violențe a întreținut acte sexuale cu aceasta. Cauza investigată de ofițerul Gică Ștefănache avea ca obiect infracțiunile de viol, violare de domiciliu și distrugere săvârșite de Nicolae.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai 2010 – august 2012, Nicolae Vlad a comis mai multe infracțiuni de violență în localitatea ilfoveană Balotești și în București.

Nicolae Vlad este acuzat că, în seara zilei de 15 august 2012, ar fi abordat-o pe japoneza Yurika Masuno, în vârstă de 20 de ani, în incinta Aeroportului „Henri Coandă” Otopeni-București, oferindu-și ajutorul pentru a-i găsi un taxi care să o ducă la Gara de Nord, de unde aceasta ar fi trebuit să ia un tren către Craiova. Două zile mai târziu, în 17 august, în locul respectiv a fost descoperit cadavrul studentei, acoperit cu frunze și prezentând urme de violență.

Nicolae Vlad a fost arestat preventiv în 19 august 2012, acesta negând în fața anchetatorilor că ar fi ucis-o pe japoneză.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că Nicolae Vlad, deși neșcolarizat, are cunoștințe minimale de limba engleză. În acest context, Nicolae Vlad ar fi convins-o pe tânără să urce într-un taxi parcat în afara aeroportului, în apropiere de DN1, spunându-i că o va duce la o gară, însă a cerut șoferului să meargă în direcția opusă Bucureștiului, către Balotești, iar imediat după localitatea Otopeni, în zona pădurii, i-a cerut să oprească taxi-ul, după care au coborât.

După ce au coborât din taxi, Nicolae Vlad ar fi tras-o cu forța pe Yurika Masuno în pădurea care mărginește drumul, unde prin violență a întreținut relații sexuale cu aceasta, apoi a ucis-o „prin comprimare toracică și prin strangulare”, acoperind cadavrul cu frunze uscate pentru a îngreuna descoperirea acestuia.

Totodată, la o distanță relativ mică de locul crimei, Nicolae Vlad a deschis, prin forțare, geamantanul acesteia, din care a luat un telefon mobil, o cameră foto, un laptop, precum și banii pe care tânăra îi avea la ea.

Potrivit raportului medico-legal, moartea tinerei a fost violentă, fiind cauzată de o asfixie mecanică prin comprimare buco-cervico-toracală.

De asemenea, rechizitoriul întocmit de procurori a relevat și alte fapte de mare violență săvârșite de Nicolae Vlad, fiind acuzat de uciderea altor două femei, dar și de cinci tâlhărie, șapte violuri și violări de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii și liniștii publice, loviri și alte violențe și distrugere.

Nicolae Vlad este acuzat că ar fi intrat în locuințele unor femei în vârstă, unele fiind imobilizate la pat, pe care le-a bătut, le-a violat și le-a tâlhărit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Dan Negru, cu inima sfâșiată. Tragedia care l-a marcat: A fost o zi grea atunci
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang